Dupa participarea la MWC 2019, unde a prezentat viitorul flagship X6 Xtreme, Allview, brandul romanesc numarul unu de telefonie mobila, vine cu detalii suplimentare referitoare la noua serie X6. Conform producatorului roman, aceasta va include trei smartphone-uri, special concepute pentru cele mai variate nevoi de utilizare, cu specificatii si preturi care rivalizeaza cu cele mai bine cotate dispozitive ale momentului.

Intram in linie dreapta cu pregatirea noii serii X6, ce va include trei dispozitive gandite sa acopere cele mai diverse cerinte in utilizare, dar si cele mai noi tehnologii si trenduri din industrie. Astfel, daca X6 Xtreme a surprins prin alegerea inedita de integrare a camerei frontale, ce nu face parte din display, X6 Vision cu proiector integrat va aduce un upgrade esential in sustinerea utilizatorilor care vor sa imbine activitatile profesionale cu cele cotidiene, indiferent unde s-ar afla. Totodata, intreaga serie X6 va rula Android™ 9.0, Pie, pentru o utilizare eficienta a energiei, dar si pentru o mai buna predictibilitate din punct de vedere user experience”, a adaugat Lucian Peticila, CEO Allview.

X6 Xtreme, deja prezentat la Barcelona, va include un ecran tip full view, o camera duala de 16MP AF f/1.8+ 5MP FF si va fi sustinut de un procesor de ultima generatie, MediaTek Helio P70 si o memorie de 4GB RAM.

X6 Vision va primi un upgrade de memorie fata de modelul anterior, X4 Vision, la 6GB RAM, cu un display 5,99″ 18:9, FHD+ si un procesor Octa Core Helio P23. Proiectorul laser MEMS integrat va transforma smartphone-ul intr-un dispozitiv ideal atat pentru intalnirile de business, cat si pentru timpul liber, cu o proiectie cu diagonala de pana la 5 metri.

Totodata, X6 Mini, cel mai accesibil terminal din gama din punct de vedere buget, va integra o camera duala de 13+2MP si selfie camera de 13MP si va fi disponibil intr-o culoare speciala, destinata utilizatorilor care vor sa iasa in evidenta. Terminalul va rula Android™ 9.0 Pie  ce utilizeaza inteligenta artificiala pentru experiente in utilizare personalizate, pe masura ce dispozitivul „invata” preferintele utilizatorului.

Terminalele vor fi lansate in perioada aprilie-mai 2019.


1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading ... Loading ...

Leave a Reply