Bucureşti, România, 04 Mai, 2017 – BenQ, brand global recunoscut pentru excelenţa în dezvoltarea monitoarelor pentru gaming, participă şi anul acesta la Comic Con 2017, oferind pasionaţilor de eSports posibilitatea de a testa întrega sa gamă de produse ZOWIE by BenQ.

Standul ZOWIE este poziţionat în pavilioniul C5 din Romexpo, în zona PC-coolers, partenerul nostru de anul acesta şi distribuitorul unic al perifericelor ZOWIE în România. Veţi avea ocazia să testaţi toată gama de periferice ZOWIE, cât şi opţiunea de a le cumpăra la preţuri promoţionale direct din shop-ul PC-coolers.

Pentru pasionaţii de gaming, am pregatit o mulţime de surprize, organizând în cele trei zile de eveniment atât competiţii de CSGO cât şi un super concurs de Street Fighter V unde vom stabili cine va reprezenta România la ZOWIE Fighter EU finals (Septembrie 2017 – Paris, Franța).

Seria de produse eSports de la ZOWIE includ în acest moment o gamă completă de monitoare şi perifericele de gaming precum mouși, mousepads, accesorii de management al cablurilor și plăci audio.

FK Series

Indiferent de mâna dominantă pe care o foloseşti, seria de mouși FK este concepută să ofere maximum de confort.

Au un design low profile, ce permite o prindere în mană de tip claw, oferind un control mai bun şi rapiditate în acţiuni. Produsele acestei serii sunt ambidextre, dotate cu doua butoane pe fiecare parte, un DPI maxim de 3200 şi doua tipuri de dimensiuni ale mouse-ului.

ZA series

Este o serie concepută să ofere confort atât pentru utilizatorii ce folosesc mâna dreapta, cât şi pentru cei ce folosesc în mod uzual mâna stângă. Produsele dispun de un DPI maxim de 3200 şi patru butoane, perfecte pentru a oferi confort la utilizarea mouse-ului indiferent de mâna utilizată.

Seria ZA oferă diversitate, fiind disponibilă în trei tipuri de mărimi, mică pentru ZA13, medie pentru ZA12 şi mare pentru ZA11.

EC series 

Se adresează exclusiv jucătorilor ce folosesc mâna dreaptă, oferind o libertate mult mai mare la mişcarea din încheietură. Cele două modele ale seriei, diferenţiate doar de dimensiune, sunt dotate cu un DPI maxim de 3200 şi au un design special ce oferă un confort maxim.

XL2735

XL2735 este o adevărată “bestie” ce încorporează cele mai noi tehnologii în materie de optimizare a imaginii și a gameplay-ului. Este un monitor destinat profesioniștilor dar și pasionaților de eSports, ce oferă o diagonală impresionantă de 27”, rezoluție QHD, un timp de răspuns de 1ms GTG și o rată de refresh la 144Hz.

XL2450

Este un model echipat în mod nativ să ofere cele mai bune performanţe de gameplay. Include tehnologia Black eQualizer, Color Vibrance și Flicker Free, însă spre deosebire de XL2735 acesta vine dotat cu o rată de refresh nativă de 240HZ, cu ajutorul căreia se elimină complet efectele de blur și ghosting ce apar la jocurile cu acțiune rapidă precum CSGO sau Overwatch.

RL2460

Este un monitor cu 1ms conceput şi optimizat pentru pasionaţii de console sau de jocuri de strategie ce merg perfect la o rată de refresh de 60Hz. Datorită capacităţii sale de a se integra perfect în staţiile competiţionale head-to-head (are ieșire HDMI special gândită pentru streaming live), RL2460 a fost foarte bine primit de comunitatea pasionaţilor de console din întreaga lume.

Accesorii

Pentru gama de accesorii, ZOWIE oferă patru serii de mousepad-uri: G-SR, P-SR, GTF-X și PTF-X diferenţiate de materialul și dimensiunea suprafeţei de joc. În oferta de accesorii fiind incluse și trei tipuri de skatez (picioruse interschimbabile) pentru mouși, utile atunci când vrei sa îmbunătăţeşti rapiditatea și precizia în mişcarea acestuia pe suprafața de joc.

CAMADE 

CAble MAnagement Device, este un suport pentru fixarea cablului de mouse, astfel încât acesta să nu restricţioneze mişcarea utilizatorului în jocurile mai antrenante, unde precizia este totul. Are o bază antiderapantă, ce îi oferă stabilitate, şi o clamă din cauciuc cu ajustare pe înălţime, ce oferă confort în utilizare.

Fiecare jucător are propriul stil, iar preferințele diferă mai ales în privinţa mouse-ului folosit, de aceea noul line-up ZOWIE oferă aceeaşi tehnologie performantă în diferite forme și dimensiuni, astfel încât fiecare jucător să poată alege modelul ce i se potriveşte, fără a sacrifica performanța.


1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading ... Loading ...

Leave a Reply