Joi, 4 decembrie 2014, ora 18.00, VĂ INVITĂM la vernisajul expoziţiei de pictură “UNIVERS” a artistei GEORGETA CONSTANTINESCU.

            Evenimentul va avea loc la Galeria de Artă ”CALEA VICTORIEI 33” (Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, Calea Victoriei nr. 33, Sector 1).

 

Expoziția va rămâne deschisă până pe 31 decembrie 2014.

 

Georgeta Constantinescu, artist plastic

PROGRAM Galeria de Artă „CALEA VICTORIEI 33”: marți – duminică, orele 12.00 – 20.00

 

 Despre Georgeta Constantinescu:

 

Născută în 1955 în localitatea Panciu, județul Vrancea, Georgeta Constantinescu a absolvit Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul Institutului Politehnic București.

Pasionată de pictură, un autodidact desăvârșit, Georgeta Constantinescu face între 2005 – 2007 primii pași în această lume atât de specială pe care a descoperit-o și căreia i s-a dedicat aproape în exclusivitate.

În 2007 participă la primul stagiu de pictură la Pont Aven, Franța, iar un an mai târziu a studiat pictura și și-a desăvârșit tehnica, tot în Franța, la Moulin de Perrot cu George Briata. Devine entuziasmată și tot mai fascinată de posibilitățile de exprimare oferite de pictură, iar în perioada ce a urmat ia decizia care-i va schimba fundamental viața.

S-a perfecționat în Franța cu profesorii Michel Taupin și Cristian Jequel (cu maestrul a studiat și tehnica picturii la cuțit). Renunță la activitatea de inginer informatician și, timp de cinci ani, zi de zi, desenează și pictează folosind aceasta nouă tehnică (”tehnica Jequel”) – ulei pe pânză la cuțit.

În 2012, pentru pasiunea, munca și timpul dedicate picturii, dar și pentru talentul remarcabil, Georgeta Constantinescu este distinsă cu titlul de ”Pictor oficial” al Academiei de Pictură ”Moulin de Perrot”. În același an a absolvit și primul stagiu de perfecționare în pictura abstractă cu Giancarlo Bargoni, stagiu care a continuat și în 2013. Întâlnirea cu Giancarlo Bargoni i-a schimbat percepția asupra picturii abstracte și, descoperindu-i posibilitățile infinite de exprimare se dedică total acestui gen de pictură.

În vara acestui an a absolvit stagiul de pictură abstractă cu Peter Cassagrande.

 

Georgeta Constantinescu, artist plastic

Georgeta Constantinescu, artist plastic

Georgeta Constantinescu este manager al Galeriei de Artă ”CALEA VICTORIEI 33”.

 

“Ultimii trei ani au fost ani de extremă solitudine, unde eu m-am întors către mine însămi pentru a-mi regăsi sufletul și a-l pune apoi pe pânze din ce în ce mai mari. Intre timp am expus unele dintre lucrările mele în diverse galerii din București și Viena” (Georgeta Constantinescu , artist plastic)

Participări expoziţionale:

 

  • 2012 – Galeria SCIT Art , București
  • 2013 – Galeria Calea Victoriei 33, București
  • 2014 – Galeria Calea Victoriei 33, București
  • 2014 – lucrări expuse în show-room-ul Elena Caragiani, București

 

Georgeta Constantinescu are lucrări în colecții particulare din SUA, Austria, Germania, Elveția, Franța și România.

 

„Pictura sa, încă de la început explorează ca temă unică relația sa cu SPAȚIUL, SPAȚIUL în sens de UNIVERS. Autoarea caută să stabilească noi perspective mobile care vor face ca acest spațiu să se lărgească progresiv până devine o altă lume. Este un amestec de spontaneitate, de gesturi rapide și de extremă meticulozitate în construcția imaginii prin straturi succesive de materie. Rezultatul este impresionant. Adesea lucrările pot fi privite din toate sensurile. Nu exista nici stânga, nici dreapta, nici sus și nici jos, straturile se suprapun unele peste altele pentru a aduce de la fond către primul plan o pânză cu culori vibrante, plină de sensuri și viață. Caracteristic acestor tablouri este lumina care traversează din loc în loc pânza. Este o luptă accerba, corp la corp, cu pânza, folosind cuțitul, pensula, mâinile, ca o construcție în clar-obscur în care lumina este subiectul principal. În fața unei pânze a artistei privitorul poate fi deconcertat, tulburat sau entuziasmat de explozia de culori, de semne și sensuri, fără a putea găsi cuvintele potrivite care să fie în mod clar în armonie cu tabloul. Artista se află ea însăși prinsă într-o relație subtilă între afectivitatea sa și mediul său. Puterea culorilor, strălucirea lor, reflectă profunzimea realității interioare a artistei. Tabloul devine o reprezentare a stării sale emoționale fizice și psihice” (Cristian Jequel, pictor, Franţa).

VĂ AŞTEPTĂM joi 4 decembrie 2014, ora 18.00 la vernisajul Expoziţiei de pictură „UNIVERS”, a artistei GEORGETA CONSTANTINESCU, eveniment organizat la GALERIA de ARTĂ ”CALEA VICTORIEI 33”.

             Evenimentul va fi urmat de un cocktail.

Mai multe imagini pe pagina de facebook RRO

Partener media RADIO ROMÂNIA ONLINE

O zi bună,

Laurenţiu Pinţoi


1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (3 votes, average: 5,00 out of 5)
Loading ... Loading ...

Leave a Reply